Timișul, în topul județelelor cu cele mai multe locuințe finalizate
Timișul figurează în topul județelor cu cele mai multe case si apartamente noi finalizate în ultimii ani.
Articol de Radio Timișoara, 28 decembrie 2019, 18:27
Astfel, potrivit Institutului Național de Statistică, cel mai vestic judeţ din ţară este pe locul 4, cu 17.000 de imobile construite, după Ilfov, Cluj şi Bucuresti.
Pe regiuni de dezvoltare, zona Ilfov și București se situează pe primul loc, cu aproape 52.000 de locuințe finalizate, urmată de Nord-Vest – 42.400 de locuințe, Nord-Est – 39.300, Centru – 32.200, Sud-Est, 29.200, Sud-Muntenia – 26.000, Vest – 23.000 și Sud-Vest – 12.000.
Potrivit portalului analizeeconomice.ro, Regiunea de Dezvoltare Vest este trasă în jos de judetul Caraș-Severin care se află pe ultimul loc în țară în privința locuințelor finalizate în ultimii cinci ani, cu doar 749 de imobile.
La nivel naţional, în ultimii cinci ani in Romania s-au finalizat 257.000 de locuinte, cu un varf de 59.000 in anul 2018.