Bărbat cu arsuri şi altul intoxicat, în urma unui incendiu în Timiș
Un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea timişeană Lunga a ajuns la spital, marţi, cu arsuri, după ce i-a luat foc haina în timp ce încerca să prepare mâncare la aragaz. Un alt bărbat, în vârstă de 32 de ani, aflat în aceeaşi locuinţă, intoxicat cu fum, a fost preluat de echipajul SMURD.
Articol de Radio Timișoara, 7 ianuarie 2020, 14:56
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea, spune că, iniţial, apelul anunţa explozia unei butelii.
“La sosirea echipajelor la faţa locului, pompierii au constatat că nu s-a produs nicio explozie. Proprietarul, în vârstă de 52 de ani, a încercat să prepare ceva la aragaz şi, din cauza neatenţiei, i s-a aprins haina de la flacăra aragazului. El a suferit arsuri de gradul I şi II pe membrul superior stâng şi pe membrele inferioare şi a fost preluat de echipajul SAJ pentru a fi transportat la spital. De asemenea, un bărbat de 32 de ani s-a intoxicat cu fum şi a fost preluat de echipajul SMURD pentru îngrijiri medicale”, spune Elena Megherea.