Ripensia s-a despărțit de Haralambie Mociu, după sosirea lui Moldovan
Divizionara secundă Ripensia Timișoara a renunțat la portarul Haralambie Mociu, care a ajuns în Liga a III-a, la Foresta Suceava. Goalkeeperul în vârstă de 18 ani, sosit în vară la gruparea de pe Bega, a bifat cinci apariții în actualul sezon al ligii secunde.
Articol de Gabriel Toth, 19 ianuarie 2020, 21:39
Decizia a fost luată după ce vineri s-a oficializat revenirea lui Horațiu Moldovan la echipă, după o jumătate de an petrecută în Liga I, la Sepsi Sfântu Gheorghe. În lotul timișorenilor se mai află doi portari, Ștefan Dobre și George Păduraru.
Conform gazetasv.ro, Haralambie Mociu a fost acontat de Foresta Suceava, formație clasată pe locul al doilea în Seria 1 a eșalonului al treilea și care este pregătită de Petre Grigoraș, fostul tehnician al lui ACS Poli.
Numărul despărțirilor din această iarnă a ajuns la șase pentru Ripensia. În ultimele săptămâni, au mai părăsit echipa Marius Staicu, Marius Fotescu, Adrian Zaluschi, Călin Toma și Albert Voinea.
Tot la Suceava a ajuns și atacantul Florin Burghele, care în această săptămână a fost în probe la ASU Politehnica. Fotbalistul în vârstă de 19 ani s-a remarcat la Centrul Național de Pregătire din Timișoara, iar în ultimul an a evoluat la „U” Cluj.