”După ploaie” sau singurătatea corporatistului de la etajul 49, la Teatrul Maghiar Timișoara
14 februarie 2020 @ 19:00 –
Opt personaje, pe care le unește activitatea depersonalizantă și obsesia pentru munca la multinațională, își consumă fricile și singurătățile pe terasa unei clădiri de birouri.
Articol de Dana Florea, 14 februarie 2020, 19:00
Opt personaje își consumă fricile și singurătățile pe terasa unei clădiri de birouri – pe ei îi unește activitatea depersonalizantă și obsesia pentru munca la multinațională. În timp ce ei fumează pe furiș, ni se dezvăluie dramele personale, ambițiile profesionale și relațiile tensionate dintre subordonați și șefi.
„După ploaie”, pe un text de scriitorul catalan Sergi Belbel, va fi prezentat vineri, 14 februarie 2020, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, în regia Annei Csábi.
Locul acțiunii este la etajul al 49-lea, pe acoperișul unei clădiri de birouri. Deoarece politica firmei interzice toate viciile, fumătorii vin aici pe ascuns, urcă etaje fără număr, evadează din birouri pentru a se consola cu fum de țigară. Mediul este antiuman, angajații sunt însingurați, secretarele vorbesc prea mult, relațiile sunt superficiale și se simte tot mai clar că nu doar sufletele s-au uscat, ci și Pământul – nu a plouat de doi ani.
Dependența de muncă, divorțul, relațiile intime sau dorul după un copil, intrigile de la birou și căutarea fericirii sub presiunea jobului – se regăsesc de obicei ca subiect în dramele lui Sergi Belbel, care își construiește opera ca o succesiune de cadre din filme.
Din distribuție fac parte: Borbély B. Emília, Csábi Anna, Keresztes Ágnes (actriță colaboratoare din Satu Mare), Lőrincz Rita, Tokai Andrea, Aszalos Géza, Kiss Attila, Csata Zsolt și Bandi András Zsolt, decorul este semnat de Albert Alpár, costumele de Lőrincz Rita. Muzica a fost compusă de Cári Tibor, iar mișcarea scenică a fost creionată de Baczó Tünde.
Spectacolul este tradus în română și engleză prin supratitrare.
Biletele costă 12 și 24 de lei și pot fi achiziționate online sau de la Teatru, de luni până vineri între orele 10.00-13.00 și 16.00-19.00. Telefon 0356-450.606, 0752-111.803. Pentru rezervări: ticket@tm-t.ro
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.