140 de cazuri de gripă raportate în Timiș. Crește numărul îmbolnăvirilor în școli și grădinițe
140 de cazuri de gripă clinică au raportate de unităţile sanitare din judeţul Timiş. Au fost şi 28 de internări, dar şi patru cazuri de sindrom respirator acut, potrivit raportului prezentat de DSP prefectului Liliana Oneţ.
Articol de Radio Timișoara, 29 ianuarie 2020, 18:35
Și numărul cazurilor de gripă în şcolile şi grădiniţele din judeţul Timiş continuă să crească. Astăzi au fost raportate 49 de îmbolnăviri, faţă de 37 înregistrate în ziua precedentă.
Astfel, au fost raportate alte 14 cazuri în rândul preşcolarilor, faţă 11 înregistrate ieri şi niciunul raportat luni, 32 de cazuri la elevi, faţă de 23 respectiv 19, şi 3 la cadrele didactice, faţă de 4 respectiv 3 anunţate luni.
Prefectul de Timiș a precizat că, la nivelul unităţilor şcolare din judeţ, s-a decis instituirea unui sistem supraveghere a îmbolnăvirilor, care presupune un triaj zilnic al elevilor.
Totodată, s-a decis ca în cazul în care apar mai mult de trei cazuri într-o colectivitate, clasa de şcoală sau grupa de grădiniţă să suspende cursurile. Aceeaşi măsură va fi luată şi în cazul în care peste 20 la sută din elevi sau preşcolari lipsesc pe caz de boală.
Menţionăm că, până în prezent, nu au fost înregistrate astfel de cazuri.