Ascultă Radio Timișoara Live

Simona Halep, victoria 500 în circuitul mondial, după un meci nebun

Simona Halep, numărul doi mondial, a învins-o foarte greu pe tunisianca Ons Jabeur, cu 1-6, 6-2, 7-6 (7), miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari. Halep, principala favorită, a reuşit să se impună după exact două ore de joc, în faţa unei adversare incomode, care a câştigat clar primul set, cu 6-1, şi a ratat o minge de meci în tiebreak.

Simona Halep, victoria 500 în circuitul mondial, după un meci nebun

Articol de Adrian Schindarli, 19 februarie 2020, 20:48

La primul său meci după semifinala de la Australian Open, Halep a fost complet ieşită din ritm în primul set, în care a greşit mult şi nu a reuşit să facă faţă jocului imprevizibil al tunisiencei, care s-a impus cu 6-1, notează Agerpres. Halep a jucat mai bine în actul secund, în care Jabeur a scăzut evident nivelul, în special din punct de vedere fizic. Românca a condus cu 3-0 şi 5-1, câştigând cu 6-2.

Halep a avut nevoie de intervenţia medicului pentru probleme la spate înaintea setului decisiv, dar a început bine şi a condus cu 3-0 şi 4-1. A urmat o serie de erori şi acestea au fost speculate de adversară, care a reuşit egalarea, 4-4, iar la 5-5 Jabeur a reuşit un break. Halep a evoluat perfect în ghemul următor, adjudecat la zero pe serviciul tunisiencei şi setul a ajuns în tiebreak. Halep a condus cu 4-2 şi a avut trei mingi de meci la 6-3, dar le-a ratat pe toate, Jabeur a ratat una la 7-6 pentru ea, după care Simona a câştigat ultimele trei puncte şi meciul.

Halep a avut un as şi 4 duble greşeli, Jabeur un as şi 5 duble greşeli, românca şi-a depăşit adversara cu un procent la ambele servicii, a avut 10 mingi direct câştigătoare şi 24 de erori neforţate, în timp ce Jabeur a totalizat 26 de winners şi 41 de erori neprovocate. Halep a pierdut primul său meci cu Jabeur (25 ani, 45 WTA), în 2018, în primul tur la Beijing, abandonând după primul set, câştigat cu 6-1 de tunisiancă.

În sferturi, Halep o va înfrunta pe belarusa Arina Sabalenka (21 ani, 13 WTA), cap de serie numărul şapte, care a dispus miercuri de belgianca Elise Mertens cu 6-4, 6-3. Meciul va avea loc mâine, la ora 18,30.  Halep şi-a asigurat un cec de 50.100 dolari şi 100 de puncte WTA.

Pentru româncă, a fost victoria 500 în circuitul mondial, în care are și 216 înfrângeri.

AUDIO / Debut în forță pentru West Deva
Sport duminică, 1 septembrie 2024, 14:16

AUDIO / Debut în forță pentru West Deva

ACS West a dispus ieri, în meciul de deschidere al stagiunii, cu 18-4, de Mausoleul Mărășești. La pauză, hunedorenii conduceau deja cu 9-2....

AUDIO / Debut în forță pentru West Deva
AUDIO / Corvinul încă așteaptă primul succes din campionat
Sport duminică, 1 septembrie 2024, 13:41

AUDIO / Corvinul încă așteaptă primul succes din campionat

S-a încheiat 1-1, după ce gazdele au condus la pauză, iar nemțenii au egalat pe fondul unei greșeli defensive a gazdelor. Corvinul a deschis...

AUDIO / Corvinul încă așteaptă primul succes din campionat
Ruse și Kostyuk, forfait la US Open
Sport duminică, 1 septembrie 2024, 07:59

Ruse și Kostyuk, forfait la US Open

Jucătoarea ucraineană a suferit o accidentare, scrie Agerpres. Ruse şi Kostyuk ar fi trebuit să joace în turul secund contra favoritelor...

Ruse și Kostyuk, forfait la US Open
CSM Oradea, victorioasă în turneul de la Debrecen
Sport duminică, 1 septembrie 2024, 07:50

CSM Oradea, victorioasă în turneul de la Debrecen

Bihorenii s-au impus în aseară, în finală, scor 85-72, în fața gazdei DEAC Debrecen. Oradea avea +15 la pauza mare, 46-31, după care maghiarii...

CSM Oradea, victorioasă în turneul de la Debrecen
Sport sâmbătă, 31 august 2024, 18:57

AUDIO / SCM Timișoara, în finala Ligii de Rugby

Bănățenii s-au impus azi, în Ronaț, cu 20-17, după o partidă extrem de disputată, până în secvențele finale. Steaua a deschis scorul în...

AUDIO / SCM Timișoara, în finala Ligii de Rugby
Sport sâmbătă, 31 august 2024, 17:09

AUDIO / Corvinul încearcă să iasă din pasa proastă

În etapa a 5-a din Liga a II-a de fotbal, alb-albaștrii primesc vizita celor de la Ceahlăul Piatra Neamț. După încheierea aventurii europene,...

AUDIO / Corvinul încearcă să iasă din pasa proastă
Sport sâmbătă, 31 august 2024, 14:14

AUDIO / Norocul a fost în sfârșit de partea Dumbrăviței

Alb-verzii s-au impus cu 1-0, grație unui autogol semnat de fundașul vrâncenilor, Răzvan Tamași, în minutul 73. La o minge aruncată din...

AUDIO / Norocul a fost în sfârșit de partea Dumbrăviței
Sport sâmbătă, 31 august 2024, 09:15

CSM Oradea joacă finala turneului de la Debrecen

Bihorenii au câștigat aseară cu 77-70, în fața formației din Szolnok. CSM Oradea a jucat acest meci în rotație de zece jucători. Principali...

CSM Oradea joacă finala turneului de la Debrecen