Timișoreancă revenită din Bergamo, internată cu suspiciune de coronavirus, pentru că are febră
O femeie de 50 de ani, din Timişoara, care a revenit în ţară, în urmă cu o săptămână, din regiunea italiană Bergamo şi s-a autoizolat la domiciliu, a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase cu suspiciune de coronavirus.
Articol de Radio Timișoara, 27 februarie 2020, 21:36
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Timiş, dr. Florin Crişan, spune că femeia prezenta febră, unul dintre semnele de suspiciune a prezenţei coronavirusului, ceea ce, conform protocolului, a determinat internarea.
“Starea ei nu era gravă, dar prezenta febră şi de aceea a fost transportată la spital, unde i se vor face recoltările pentru stabilirea diagnosticului”, a precizat Florin Crişan.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase, Virgil Musta, spune că “femeia are 50 de ani, a revenit în ţară din regiunea Bergamo, în urmă cu vreo 10 zile, interval în care, conform protocolului, a stat autoizolată la domiciliu, fiind sub monitorizarea Direcţiei de Sănătate Public Timiş”.
Potrivit doctorului Virgil Musta, vineri dimineaţa i se vor preleva pacientei probele pentru stabilirea diagnosticului de precizie.