Nicolae Robu candidează din partea PNL pentru primăria Timișoara
Conducerea PNL a aprobat lista candidaților pentru alegerile locale. Din vestul țării, singura administrație mare unde numele viitorului candidat nu este cunoscut este cel de la Consiliul Județean Bihor, în vreme ce la Primăria Oradea va rămâne în cursa locală Ilie Bolojan.
Articol de Radio Timișoara, 9 martie 2020, 16:32
În Arad, la Consiliul Județean va candida, din partea liberalilor, Iustin Cionca, iar la municipiul reședință de județ- Sergiu Bâlcea.
Pentru cele două funcții, în Caraș Severin au fost confirmați Romeo Dunca, respectiv Ioan Popa la primărie, în Hunedoara: Adrian David la CJ și Florin Oancea, iar în Timiș Nicolae Robu- primarie și Alin Nica la Consiliul Județean.
La București desemnarea candidaților liberali a fost amânată, pentru negocieri cu celelalte partide de dreapta.