România intră în scenariul al treilea de combatere a coronavirusului
Odată cu depistarea şi confirmarea celui de-al 101-lea caz de coronavirus, România intră în scenariul al treilea de combatere a virusului COVID-19.
Articol de Radio Timișoara, 14 martie 2020, 16:13
Conform Ministerului Afacerilor Interne, în estimarea iniţială, intrarea în scenariul al 3-lea presupunea ‘transmiterea susţinută pe scară largă, cu creşterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101 – 2.000 de cazuri)’.
În cursul zilei de astăzi, MAI a precizat că o parte din măsurile prevăzute pentru scenariul 3 au fost deja adoptate, iar la acest moment, autorităţile nu au confirmarea faptului că există o ‘transmitere susţinută pe scară largă’ a noului coronavirus.
“Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcţiilor de Sănătate Publică desfăşoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacţilor persoanelor confirmate pozitiv. Totodată, menţionăm faptul că, faţă de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus”, a subliniat MAI într-o postare pe pagina de Facebook.
Conform MAI, măsurile deja adoptate care fac parte din scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în scenariul 3, sunt:
* măsuri de distanţare socială, limitarea contactului dintre persoane
* limitarea activităţilor colective
* punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
* raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
* implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităţilor sanitare
În CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate şi/ sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19), precizează MAI.