Județul Hunedoara are nevoie de mai mult sânge
Cererea de sânge la Centrul de Transfuzii al judeţului Hunedoara a crescut foarte mult în ultima perioadă de timp.
Articol de Radio Timișoara, 1 octombrie 2014, 12:35 / actualizat: 1 octombrie 2014, 14:36
Motivul este patologia din ce în ce mai complexă a pacienţilor internaţi, existând situaţii în care solicitările depăşesc cu 50% media unei zile obişnuite, a declarat directorul Centrului Județean de Transfuzii Hunedoara, Victoria Hălmagi.
Potrivit acesteia, deschiderea unor secţii de oncologie la spitalele din Hunedoara, Petroşani şi Orăştie, dar şi creşterea numărului de accidente rutiere ‘în lanţ’ reprezintă un prim motiv pentru care necesarul de sânge pentru transfuzii este mai mare.
În judeţul Hunedoara numărul donatorilor de sânge este de aproape 4.000 de persoane.
Laboratoare permanente pentru donarea de sânge sunt la Deva, Hunedoara şi Petroşani, alături de care funcţionează puncte fixe de recoltare la Simeria şi Haţeg.