Un doctor de la Spitalul Județean Arad cere public sprijin
Un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Arad, Bogdan Pitiș, spune că aşteaptă de câteva zile rezultatele testului, în urma expunerii la COVID 19. Pe contul său de Facebook, doctorul scrie că de 3 zile este simptomatic si nimeni nu stie nimic. El precizează că este izolat acasă, cu 3 copii si sotia.
Articol de Radio Timișoara, 27 martie 2020, 11:23
Medicul arădean face apel la președinte, premier, ministrul Sănătății și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Starea de panică printre cadrele medicale de la Spitalul Județean Arad s-a accentuat după decesul bărbatului de 64 de ani, care a stat 3 zile internat în spital. Confirmarea a venit pe data de 23 martie, bărbatul decedând în aceeași zi.
Liderul sindicatului SANITAS, Otinel Șandru, spune că aproximativ 30 de cadre de la spital sunt autoizolate la domiciliu şi se aşteaptă rezultatul testelor.