FIFA recomandă amânarea tuturor meciurilor internaționale din luna iunie
FIFA recomandă amânarea tuturor meciurilor internaţionale prevăzute în luna iunie, din cauza pandemiei de coronavirus, scrie news.ro.
Articol de Gabriel Toth, 4 aprilie 2020, 09:16
„Grupul de lucru stabilit de biroul Consiliului FIFA, compus din conducători şi secretari generali ai FIFA şi ai tuturor confederaţiilor continentale, au aprobat în unanimitate o serie de recomandări”, a anunţat FIFA, într-un comunicat.
Astfel, s-a adoptat şi recomandarea amânării meciurilor, masculine şi feminine, programate în iunie, în contextul în care UEFA a luat deja decizia amânării acestora. Printre evenimentele amânate se numără și meciurile de baraj pentru calificarea la Campionatul European, acolo unde România urmează să întâlnească în deplasare Islanda și, în caz de victorie, Ungaria sau Bulgaria în jocul decisiv.