O nouă bază sportivă, la Timișoara
Timișoara va dispune de o nouă bază sportivă, care se va ridica în apropierea stadionului „Dan Păltinișanu”, pe strada Costică Rădulescu nr. 6. Compania Națională de Investiții a aprobat finanțarea pentru o bază sportivă TIP 1, după cum a anunțat primarul Nicolae Robu.
Articol de claudiusav, 8 aprilie 2020, 10:06
Conform caracteristicilor indicate pe site-ul CNI, o astfel de bază dispune de un teren de fotbal de dimensiuni mari, cu nocturnă și o tribună cu 500 de locuri.
Alături se va mai amenaja un teren sportiv mic, tușat pentru minifotbal, handbal, baschet și tenis și va fi construită o clădire pentru vestiare și spații administrative.