AUDIO | Un arădean readuce la viață imagini emblematice din istoria „Bătrânei Doamne”
Chiar în anul în care UTA împlinește 75 de ani de la înființare, un arădean s-a gândit să readucă fotografii cu vechime, unele rare, altele bine-cunoscute, la lumină. Sau, mai bine zis, să le dea viață. Călin Giurgiu are 29 de ani și a pus bazele proiectului „UTA în culori”.
Articol de claudiusav, 11 aprilie 2020, 14:03 / actualizat: 13 aprilie 2020, 21:08
Practic, imagini care, până acum, erau cunoscute doar în alb-negru sau în sepia, sunt colorate digital, cu multă răbdare și pasiune. Povestește Călin Giurgiu:
Pe pagina de facebook recent lansată se găsesc deja câteva fotografii-simbol. De pildă, imagini de la construirea stadionului, sau poze cu echipa UT-ei, din primele ei decade. Portrete ale unor jucători emblematici, Petschovcshi, Gabor sau Metkas, sau o imagine de referință din duelul cu Feyenoord. Cum se aduce în prezent o astfel de imagine ne pune, din nou Călin Giurgiu.
Volumul de fotografii pe care le primește de la fani ai „Bătrânei Doamne” sau pe care le-a găsit în documentarea sa crește aproape zilnic, iar Călin se gândește, ca pe viitor, să cuprindă cele mai simbolice dintre ele, într-un album inedit.
Întreaga poveste a proiectului „UTA în culori”, în reportajul realizat de Claudiu Sav:
Divizia Sport prezintă în aceste săptămâni o serie de reportaje și interviuri speciale, dedicate împlinirii a 75 de ani de activitate a clubului UTA. Cele mai multe dintre ele vor fi difuzate, sâmbătă, 18 aprilie, într-o ediție specială de două ore a Arenei Radio.