Brazilia, ţara care exportă cei mai mulţi jucători; România, locul 38
Brazilia este ţara care oferă fotbalului internațional cei mai mulţi jucători, potrivit unui studiu dat publicităţii de Observatorul de fotbal CIES.
Articol de Viorel Jurcut, 20 aprilie 2020, 16:15
Brazilia a avut 1.600 de reprezentanţi în anul calendaristic 2019 în alte campionate profesioniste de fotbal (74% în prima ligă), urmată de Franţa, cu 1.027 jucători (74% la nivel de prim eşalon) şi Argentina, cu 972 (75,5%). România se află pe locul 38, cu 112 fotbalişti (64,3%).
Din alt punct de vedere, Portugalia este principala destinaţie pentru brazilieni, înaintea Italiei şi Japoniei. Francezii au trei mari destinaţii, Anglia, Belgia şi Luxemburg, iar argentinienii preferă Chile, Mexic şi Spania.
Nigeria este principala exportatoare din Africa (399 de jucători), iar Japonia este prima forţă a Asiei din acest punct de vedere (161). În total, 186 de asociaţii naţionale au avut măcar un jucător transferat dincolo de propriile.
Top 10 al fotbaliștilor transferați peste granițe arată astfel:
1. Brazilia – 1.600 jucători (74,6%)
2. Franţa – 1.027 (74,0%)
3. Argentina – 972 (75,5%)
4. Anglia – 565 (77,9%)
5. Spania – 559 (78,5%)
6. Serbia – 521 (82,3%)
7. Germania – 480 (66,9%)
8. Columbia – 467 (83,1%)
9. Croaţia – 446 (71,5%)
10. Nigeria – 399 (73,2%)