Vestul țării are noi zone atestate ca stațiuni turistice de interes național
Două zone turistice din vestul țării au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional.
Este vorba de Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crişul Repede, din municipiul Oradea şi Zona Turistică Borlova – Muntele Mic, din comuna Turnu Ruieni, județul Caraş-Severin.
Hotărârea a fost emisă de Guvern, după ce Ministerul Economiei a verificat îndeplinirea criteriilor legale, la solicitarea administrațiilor publice locale.
Pe termen lung şi mediu, atestarea localităţilor ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv. Vor putea accesa finanţări europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă.
Până în prezent, în România sunt atestate 51a de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local.
Articol de Radio Timișoara, 8 mai 2020, 13:03