Bărbatul care a jefuit o farmacie din Timișoara s-a predat
Bărbatul care a jefuit o farmacie din Timișoara s-a predat noaptea trecută polițiștilor.
Articol de Radio Timișoara, 25 mai 2020, 10:22
Săptămâna trecută, suspectul a ameninţat o farmacistă să îi dea fără reţetă un medicament care se eliberează doar pe bază de prescripţie, iar la plecare a sustras şi o sumă de bani din casa de marcat. Jaful s-a petrecut la o farmacie de pe strada Gheorghe Lazăr
Reprezentanții IPJ Timiș anunță că bărbatul a apelat serviciul de urgenţă 112 şi a fost identificat în zona imobilului unde locuieşte. Acesta are 31 de ani şi este bănuit de comiterea faptei respective.
În prezent, el se află la audieri, la sediul Poliţiei Municipiului Timişoara.