Arădeanul Andrei Gag, în grafic pentru Tokyo
Atletul arădean Andrei Gag are șanse mari de a lua parte la a doua ediție a Jocurilor Olimpice din cariera sa. Este opinia antrenorului său de la CSM București, Ioan Zanfirache, acesta considerând că sportivul originar din Bocsig e capabil de performanțe notabile.
Articol de Gabriel Toth, 26 mai 2020, 13:07
„Obiectivul nostru principal îl reprezintă calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate pentru anul viitor. Baremul e de 22.10 metri. Oricum stăm bine în clasamentul probei. Chiar și fără barem, primii 32 de sportivi din lume în clasamentul probei vor merge la Jocurile Olimpice. Andrei e pe locul 17. Am încheiat bine anul trecut, ceea ce ne dădea speranțe pentru 2020. Acum așteptăm concursurile internaționale, probabil prin august, septembrie, dar și competițiile organizate de Federația Română, Campionatele Naționale, Campionatele Internaționale, Campionatele Balcanice. Îl văd pe Andrei capabil de performanțe mari”, spune antrenorul său, Ioan Zanfirache, într-un interviu acordat pentru site-ul CSM Bucureşti.
În vârstă de 29 de ani, Andrei Gag a fost legitimat până în 2017 la CSM Arad, după care a trecut la secția de atletism a CSM București. El a participat la ediția precedentă a Jocurilor Olimpice, cea de la Rio de Janeiro, din 2016, unde a ratat de puțin calificarea în finala probei de aruncare a greutății.