Dorinel Munteanu se desparte de CSM Reșița
Anunț surprinzător al divizionarei secunde CSM Reșița. Clubul a încheiat colaborarea cu antrenorul Dorinel Munteanu, decizie comunicată prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
Articol de Gabriel Toth, 29 mai 2020, 15:40
„Având în vedere faptul că colaborarea dintre echipa CSM Reșița și antrenorul Munteanu Dorinel a ajuns la scadență, conducerea multumește acestuia și întregului staff pentru colaborarea avută în perioada Noiembrie 2019 – Iunie 2020. Le dorim multă baftă în continuare în activitățile lor .
De asemenea, aducem la cunoștiință suporterilor și susținătorilor noștri că, având în vedere situația actuală de la nivel național produsă de pandemia de Covid 19, clubul nostru va intra într-o perioadă de reorganizare, însă nu ne vom abate de la obiectivele propuse, vom continua cu proiectul privind gazonul și al unei clasări cât mai bune în ediția de campionat 2020 – 2021 .
Nu dorim să promitem mai mult decât putem face, iar suporterii și susținătorii noștri vor fi în continuare ținuți la curent cu ce se întamplă nou în Valea Domanului”, e comunicatul integral al grupării cărășene.
Numit în funcție la mijlocul lunii noiembrie, după demiterea lui Leontin Doană, Dorinel Munteanu a bifat șapte jocuri de campionat pe banca rosso-nerilor. În pauza de iarnă, a pledat pentru întărirea masivă a echipei, cu jucători experimentați, reușind să câștige ambele meciuri oficiale disputate în 2020, 4-1 la Târgu Jiu, cu Pandurii, și 1-0 în Regie, cu Rapid.