Doi morţi într-un accident rutier în Timiș
Doi bărbaţi au murit, miercuri seara, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN58B, între localităţile Birda şi Voiteg, anunţă Poliţia Timiş.
Articol de Radio Timișoara, 18 iunie 2020, 05:47
Traficul a fost blocat, până la degajarea carosabilului.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 48 de ani a condus un autoturism pe DN 58B, dinspre localitatea Birda spre Voiteg, iar într-o curbă nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul direcţiei autoturismului, pătrunzând pe sensul opus de mers şi intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.
În urma impactului, şoferul şi un alt bărbat, pasager în acelaşi autoturism, au decedat.