Kevin Trabalka revine la Șoimii Lipova
A doua clasată din Liga a III-a, Seria a 4-a își conturează lotul pentru viitorul sezon. Potrivit aradon.ro, Șoimii Lipova a realizat deja un transfer pentru viitorul sezon. E vorba despre o revenire anticipată, cea a atacantului Kevin Trabalka, despărțit recent de prima clasată din această serie, FCU Craiova 1948.
Articol de Gabriel Toth, 23 iunie 2020, 11:17
Trabalka nu va putea fi utilizat însă cel puțin până în luna octombrie, după ce a suferit în ianuarie o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul stâng. El a fost operat, iar acum e în plin proces de recuperare.
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani s-a despărțit de Șoimii Lipova în vara anului trecut, după ce a fost golgheterul echipei două sezoane la rând.
Totodată, Șomii Lipova a ajuns la un acord de prelungire a înțelegerilor cu trei dintre fotbaliștii ale căror contracte au expirat. E vorba despre M. Popa, Hațegan și Nagy.
În altă ordine de idei, la Lipova se așteaptă finalizarea lucrărilor la noul stadion, pe care Șoimii ar putea evolua încă din startul viitoarei ediții de campionat. De la promovarea în Liga a III-a, din urmă cu trei ani, echipa și-a disputat meciurile de pe teren propriu la Pâncota.