AUDIO / Reforma monetară și producția de… sinucideri
Articol de Dana Florea, 8 iulie 2020, 11:27
Rămân și astăzi în aria semnalărilor unor date și vă spun că, iată, în 1 iulie 2020, leul nou sau RON-ul a împlinit 15 ani de când circulă fălos prin economia noastră. Da, la 1 iulie 2005, intra în circulație leul nou, urmând ca până la 31 decembrie 2006 leii vechi să circule în paralel cu cei noi. Vă mai amintiți cred, s-a vorbit mult în acei ani despre denominare, fiindcă, începând cu această dată 10.000 lei vechi vor fi preschimbați pentru un leu nou. Denominarea este procedeul prin care se reduce valoarea nominală, iar procedeul este numit popular și „tăierea zerourilor”. Acest lucru se practică atunci când sumele de bani devin foarte mari în valoare absolută, datorită inflației.
Cea mai cumplită denominare din istoria relativ recentă a României a fost în 1947. În 15 august 1947, regimul comunist, de fapt a adus la sapă de lemn mai ales persoanele indezirabile, adică burghezia și intelectualitatea. Conform legii, schimbarea banilor s-a făcut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou, dar se puteau preschimba doar sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane. Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, care puteau schimba 3 milioane de lei. Restul categoriilor a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi, iar sacii de bancnote au devenit hârtie fără nicio valoare. Reforma monetară de atunci a adus nu numai un leu nou, ci, mai ales, a provocat o inflație de… sinucideri.
(rubricã difuzatã în 1 iulie 2020)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timioara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.
(Foto: pixabay.com)