Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Mircea Lucescu revine în Ucraina și o preia pe Dinamo Kiev

Dinamo Kiev anunţă oficial numirea antrenorului Mircea Lucescu la conducerea tehnică a echipei, în locul lui Oleksîi Mihailicenko. Lucescu a semnat un contract valabil două sezoane, notează news.ro.

Mircea Lucescu revine în Ucraina și o preia pe Dinamo Kiev

Articol de Gabriel Toth, 23 iulie 2020, 15:48

„Vreau să-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Sper că odată cu sosirea echipei sale tehnice, tradiţiile câştigătoare ale echipei Dinamo Kiev vor fi reînviate, el va obţine multe trofee, iar fanii îl vor evalua pe Mircea în funcţie de rezultatele sale. Mult noroc! Şi eu îl voi ajuta cu tot ce pot”, a declarat Igor Surkis, patronul clubului.

„În primul rând, mi-a fost dor de Ucraina. Am vrut să mă întorc în această ţară, unde am avut succese. Aici am avut o relaţie foarte bună cu fanii. Sunt recunoscător că am venit în club cu mare tradiţie şi cu jucători talentaţi. Şi sunt sigur că împreună vom lucra rodnic. Cred că vor fi mulţumiţi de munca mea aici, precum şi de rezultatele pe care le voi obţine la conducerea echipei Dinamo. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele clubului, precum şi fanilor care au încredere în mine”, a declarat, la rândul lui, Mircea Lucescu, potrivit site-ului oficial al echipei Dinamo Kiev.

Potrivt presei ucrainene, Lucescu va primi trei milioane de euro pe sezon.

Dinamo Kiev a terminat campionatul Ucrainei pe locul 2, la 23 de puncte de campioana Şahtior.

Lucescu a antrenat ultima dată naţionala Turciei, pe care a părăsit-o la 11 februarie 2019. De asemenea, el a pregătit între 2004 şi 2016 rivala echipei Dinamo Kiev, Şahtior Doneţk.

AUDIO / UTA, învinsă în deplasare după 141 de zile
Fotbal duminică, 30 martie 2025, 16:54

AUDIO / UTA, învinsă în deplasare după 141 de zile

Prim-divizionara de fotbal UTA a fost învinsă pe terenul Politehncii Iași, azi, în etapa a 2-a din play-out-ul Superligii. Formația din Copou...

AUDIO / UTA, învinsă în deplasare după 141 de zile
CSC Dumbrăvița, reacție oficială după evenimentele de la Ungheni
Fotbal duminică, 30 martie 2025, 15:06

CSC Dumbrăvița, reacție oficială după evenimentele de la Ungheni

CSC Dumbrăvița a pierdut cu 1-0 ieri, în deplasare, la Unirea Ungheni, în prima etapă din faza play-out a Ligii a II-a. Pe finalul partidei s-a...

CSC Dumbrăvița, reacție oficială după evenimentele de la Ungheni
AUDIO / Stări de spirit diferite: bucurie pentru FC Bihor, amărăciune pentru Dumbrăvița
Fotbal sâmbătă, 29 martie 2025, 13:06

AUDIO / Stări de spirit diferite: bucurie pentru FC Bihor, amărăciune pentru Dumbrăvița

Faza play-out din Liga a II-a de fotbal a început astăzi, când au evoluat în deplasare două dintre vesticele din Grupa A, FC Bihor și CSC...

AUDIO / Stări de spirit diferite: bucurie pentru FC Bihor, amărăciune pentru Dumbrăvița
AUDIO / Repetă UTA isprava din februarie de la Iași?
Fotbal sâmbătă, 29 martie 2025, 09:15

AUDIO / Repetă UTA isprava din februarie de la Iași?

În a doua etapă a play-out-ului Superligii de fotbal, UTA joacă în deplasare, pe terenul Politehnicii Iași. Meciul e programat mâine, de la ora...

AUDIO / Repetă UTA isprava din februarie de la Iași?
Fotbal vineri, 28 martie 2025, 15:19

Victorie amicală la scor pentru Corvinul

Divizionara secundă de fotbal Corvinul Hunedoara s-a impus cu 8-0 în amicalul desfășurat astăzi, cu Viitorul Dăești. Formația lui Florin...

Victorie amicală la scor pentru Corvinul
Fotbal vineri, 28 martie 2025, 08:52

AUDIO / FC Bihor și CSC Dumbrăvița încep lupta din play-out

Prima etapă din faza play-out a Ligii a II-a de fotbal se dispută în totalitate mâine, de la ora 11.00. Toate cele trei vestice sunt repartizate...

AUDIO / FC Bihor și CSC Dumbrăvița încep lupta din play-out
Fotbal joi, 27 martie 2025, 19:22

AUDIO / CSM Reșița începe play-off-ul în forță

Divizionara secundă CSM Reșița a început cu dreptul faza play-off din Liga 2, cu o victorie pe terenul lui Metaloglobus București. Rosso-nerii...

AUDIO / CSM Reșița începe play-off-ul în forță
Fotbal joi, 27 martie 2025, 17:20

AUDIO / Mabea a dezertat de la UTA: „S-a retras în glorie”

Kouya Mabea nu s-a mai prezentat la antrenamentele prim-divizionarei de fotbal UTA. Ivorianul a greșit grav la înfrângerea acasă cu Sepsi și...

AUDIO / Mabea a dezertat de la UTA: „S-a retras în glorie”