Festival–concurs „ANA MUNTEANU” – pentru solişti vocali şi rapsozi populari, la Buchin şi Valea Timişului
Ediţia a V-a a Festivalului „Ana Munteanu” se va desfăşura în zilele de 13 şi 14 octombrie. Preselecţia va avea loc luni (13 oct.), de la ora 10:00, la Căminul Cultural din Buchin, lângă Caransebeş. Începând din acest an, Primăria Buchin doreşte extinderea festivalului şi în satele aparţinătoare. În această idee, concursul este programat în satul Valea Timişului, luni, de la ora 18:00 iar Gala Laureaţilor şi recitalurile soliştilor invitaţi, marţi, în zi de sărbătoare – Sfânta Cuvioasa Paraschiva, de la aceeaşi oră, 18:00, la Căminul Cultural din Buchin.
Articol de Daniela Bacila, 7 octombrie 2014, 13:18 / actualizat: 15 octombrie 2014, 16:05
Particularitatea acestei manifestări constă în faptul că pot participa concurenţi de toate vârstele. La prima categorie, solişti vocali, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 40 de ani, iar a doua categorie, rapsozi populari, cei peste 40 de ani.
Concurenţii se pot înscrie la numărul de telefon: 0723 667 767
Marele premiu: 1200 lei
Printre invitaţii Anei Munteanu şi organizatorilor se numără Ilie Medrea, Nicu Novac, Felicia Stoian, Maria Coman, Florica Franţ Galetaru precum şi câştigători ai ediţiilor precedente, Georgiana Necşa, Daniela Văcărescu, Elena Cozâltea.
Intrarea este liberă.