Simona Halep, în turul doi la Praga, după un meci în trei seturi cu Polona Hercog
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, marţi, în turul doi al turneului de categorie WTA Internaţional de la Praga, după ce a învins-o pe Polona Hercog din Slovenia, locul 46 WTA, scor 6-1, 1-6, 7-6 (7/3).
![Simona Halep, în turul doi la Praga, după un meci în trei seturi cu Polona Hercog Simona Halep, în turul doi la Praga, după un meci în trei seturi cu Polona Hercog](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2020/08/halep.jpg)
Articol de claudiusav, 11 august 2020, 17:29
Halep şi-a adjudecat fără emoţii primul set cu 6-1, însă în setul doi a pierdut şase game-uri la rând, astfel că acesta a fost adjudecat de slovenă cu 6-1, după 39 de minute. În setul decisiv, Halep a condus cu 3-1, însă a fost egalată la 3. În cele din urmă, sportiva din Constanţa a reuşit să se impună cu 7-6 (7/3), deşi a ratat şase mingi de meci. Meciul a durat două ore şi 30 de minute.
Acesta a fost primul meci al jucătoarei române după întreruperea circuitului feminin cauzată de pandemia de coronavirus. Anterior, Halep a evoluat ultima dată la 22 februarie, când a învins-o în finala turneului de la Dubai pe Elena Ribakina din Kazahstan, scor 3-6, 6-3, 7-6 (7/5). În turul doi, Halep va evolua cu Barbora Krejcikova (Cehia), locul 118 WTA, care a învins-o în primul tur pe Patricia Maria Ţig.
Perechea Monica Niculescu/Raluca Olaru, cap de serie numărul 4, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Praga, cu premii de 275.000 de dolari. Niculescu şi Olaru au învins în primul tur echipa Ulrikke Eikeri/Elixane Lechemia (Danemarca/Franţa), scor 1-6, 6-3, 12-10, într-o oră şi jumătate. Cele două românce vor juca în faza următoare cu perechea câştigătoare a meciului Ana Bogdan/Patricia Ţig – Lidziya Marozava/Iana Sizikova (Rusia).