Vremea se răcește și va fi ploioasă în vestul țării
Astăzi, vremea se va răci și va fi instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate și aria ploilor se va extinde. Se vor semnala averse care vor avea și caracter torențial însoțite de descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină și pe arii restrânse cantitățile cumulate de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat peste 35-40 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte și în timpul ploilor.
Articol de Radio Timișoara, 1 septembrie 2020, 04:50 / actualizat: 1 septembrie 2020, 6:56
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 27 de grade, iar cele minime între 9 și 15 grade.
Mâine, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. Izolat, în M-ții Hunedoarei după-amiaza vor fi condiții de averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 25 de grade, iar cele minime între 10 și 14 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.