Ascultă Radio România Timișoara Live • Convietuiri. Program in limba romana realizat de redactiile minoritatilor (reluare)

Cum vor învăța elevii din vestul țării. Harta incidenței cazurilor de COVID-19

Ministerul Sănătăţii a publicat situaţia îmbolnăvirilor cu COVID-19 la nivel national, în funcţie de care şcolile ar urma să decidă modul în care vor relua cursurile în 14 septembrie.

Articol de Radio Timișoara, 7 septembrie 2020, 17:00

Practic, pe baza acestei informări se stabileşte după care din cele trei scenarii vor funcţiona unităţile de învăţământ.

Cele mai multe şcolil se află în zone în care se poate aplica scenariul verde, adică mersul efectiv al elevilor în sălile de clasă.

În Timiș nu există nicio localitate în care să se aplice scenariul roșu, deși pe lista autorităților centrale apare comuna Bara. Prefectul Liliana Oneț precizează, însă, că este vorba de o greșeală și că cele trei cazuri de COVID 19 care apar în dreptul localității Bara sunt, de fapt, în Lugoj. Situația urmează să fie clarificată în cel mai scurt timp, iar în școala din Bara se va aplica scenariul verde.

Totodată, se va aplica sistemul hibrid de învățământ în localitățile Lugoj,  Variaș, Sânnandrei, Racovița, Periam, Ohaba Lungă, Margina, Giroc, Giarmata, Dudeștii Vechi, Bogda și Barna.

În Caraș-Severin, în baza evoluției epidemiologice, ar urma să rămână închise unitățile de învățământ din Bolvașnița.

Elevii se vor roti în municipiul Caransebeș, în Oravița, în Băuțar, Berzovia, Bozovici, Buchin, Bucoșnița, Carașova, Eftimie Murgu, Fârliug, Grădinari, Lăpușnicel, Luncavița, Marga, Păltiniș, Prigor, Ramna, Rusca Montană, Sacu, Târnova, Văliug și Vermeș.

În județul Hunedoara, scenariul roșu trebuie aplicat doar în Vălișoara.

Vor învăța, prin rotație, la clase și online, elevii din Petrila, Simeria, Băcia, Bucureșci, Certeju de Sus, Lelese, Martinești, Orăștioara de Sus, Rapoltu Mare și Sarmizegetusa.

Județul Arad are cele mai multe școli în scenariul roșu pentru reînceperea cursurilor în data de 14 septembrie.

8 localități din Arad sunt în zona roșie. Este vorba despre comunele Bârsa, Buteni, Conop, Dezna, Moneasa, Pleșcuța, Șiștarovăț și Tauț, care au peste 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Prin urmare, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online.

Autoritățile promit că elevii din aceste zone vor avea acces la internet, iar elevii care nu dețin, vor primi devices-urile necesare școlii online până la începerea cursurilor.

Alte 17 școli din orașele Ineu și Sebiș, dar și din comunele Almaș, Apateu, Archiș, Bârzava, Carand, Chișindia, Ghioroc, Olari, Șimand, Sintea Mare, Șofronea, Vârfurile, Vinga și Zărand sunt în scenariul galben, ceea ce înseamnă rotația elevilor la clase și online.

Celelalte școli sunt în scenariul verde, însă unitățile care au mulți elevi și spații puține vor decide fiecare în parte modul în care vor desfășura cursurile.

Premierul Ludovic Orban a subliniat că în funcție de situația epidemiologică a fiecărei localități, se va deschide anul școlar dar pot fi aplicate scenarii diferite la același număr de infectări pentru că nu toate unitățile școlare dispun de același spațiu.

Întregul document îl puteți consulta mai jos:

Analiza-epidemiologica-pe-judete-pentru-inceperea-anului-scolar

 

Învăţământ luni, 28 aprilie 2025, 18:34

Echipa CSH, premiată de Universitatea de Vest după performanța de la Campionatul Mondial de Robotică

Echipa de robotică a Colegiului Național Pedagogic “Carmen Sylva” a fost premiată de comunitatea academică a Universității de Vest din...

Echipa CSH, premiată de Universitatea de Vest după performanța de la Campionatul Mondial de Robotică
Învăţământ duminică, 27 aprilie 2025, 19:30

Elevii revin de luni la școală

Elevii și preșcolarii se întorc de luni la ore, după vacanța de Paști, pentru ultimul modul al acestui an școlar. În prima săptămână...

Elevii revin de luni la școală
Învăţământ vineri, 25 aprilie 2025, 12:11

Au început înscrierile pentru Jocul-Concurs Poveștile Cangurului

Concursul este destinat claselor pregătitoare și claselor I-XII și testează cunoștințele de limbă și civilizație, intuiția, logica și...

Au început înscrierile pentru Jocul-Concurs Poveștile Cangurului
Învăţământ duminică, 20 aprilie 2025, 21:03

Liceenii timișoreni de la Colegiul Pedagogic “Carmen Sylva”, locul 3 mondial la Campionatul de Robotică

Echipa CSH de la Colegiul Național Pedagogic “Carmen Sylva” din Timișoara a terminat campionatul pe locul 3 la nivel global. Liceeni...

Liceenii timișoreni de la Colegiul Pedagogic “Carmen Sylva”, locul 3 mondial la Campionatul de Robotică
Învăţământ vineri, 18 aprilie 2025, 13:32

Timișoreanca Aida Mitroi, medalie de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

Timișoreanca Aida Mitroi a reușit să obțină o medalie de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2025 (EGMO 2025). Aida Mitroi,...

Timișoreanca Aida Mitroi, medalie de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
Învăţământ luni, 14 aprilie 2025, 22:10

Radio Timișoara premiază excelența și multiculturalitatea

Timișoara este orașul libertății și al multiculturalității, orașul care cultivă libertatea de gândire, de conștiință, de religie, de...

Radio Timișoara premiază excelența și multiculturalitatea
Învăţământ luni, 14 aprilie 2025, 19:44

Protest al elevilor de la Liceul Tehnologic de Vest. Conducerea susține că nu se vor muta până la sfârșitul anului școlar

Elevii Liceului Tehnologic de Vest din Timișoara își vor continua cursurile în clădirea în care învață până la finalul anului școlar,...

Protest al elevilor de la Liceul Tehnologic de Vest. Conducerea susține că nu se vor muta până la sfârșitul anului școlar
Învăţământ sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:51

Burse școlare, achitate integral înainte de Paști în Timișoara

Elevii din Timișoara vor primi bursele școlare pentru luna martie pe 17 aprilie, înainte de Paște. Bursa de merit este în valoare de 450 de lei,...

Burse școlare, achitate integral înainte de Paști în Timișoara