Trei nume noi și pregătiri pentru preliminariile Champions League, la CSM Oradea
Echipa de polo pe apă CSM Oradea are trei nume noi în lot. Deținătoarea Cupei României a readus un sportiv japonez, Sejya Adachi, care a mai evoluat la gruparea bihoreană în umră cu două sezoane. În schimb, Yusuke Inaba, un alt nipon care s-a remarcat în ultimele două ediții, nu va mai reveni la Oradea.
Articol de Adrian Schindarli, 8 septembrie 2020, 17:16
La echipă a ajuns și Alexandru Vătrai, un inter stânga în vârstă de 23 de ani, de la Steaua București. De asemenea, a fost cooptat în lot și juniorul Richard Orsos, de la Crișul Oradea.
CSM se pregătește pentru turul preliminar al Ligii Campionilor, care se va desfășura în perioada 23-25 octombrie. Cu toate că a fost stabilită perioada de desfășurare a turneului preliminar, echipa pregătită de către Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu nu își cunoaște deocamdată adversarii, scrie crisana.ro. În sezonul trecut, CSM Oradea a avut o participare reușută în competițiile europene atingând faza semifinalelor din LEN Euro Cup după ce a disputat și 10 partide în preliminariile Ligii Campionilor.
Accederea pe tabloul principal al celei mai puternice competiții europene inter-cluburi va fi extrem de dificilă pentru formația bihoreană, doar două locuri fiind disponibile în acest sens.