SCM Politehnica a bifat primul succes stagional
Handbaliștii de la SCM Politehnica au obținut prima victorie din noua ediție a Ligii Naționale. În a doua etapă a campionatului, desfășurată tot la Sfântu Gheorghe, alb-violeții au trecut clar de HC Vaslui, scor 33-22.
Articol de Gabriel Toth, 16 septembrie 2020, 15:38
Alb-violeții au controlat meciul de o manieră categorică, gruparea moldavă aflându-se la conducere doar în primele minute, la diferențe minime. La pauză, poliștii aveau deja patru lungimi avans, 16-12.
Barros și L. Caba au fost principalii marcatori ai Politehnicii, cu câte 5 goluri. Au urmat, pe lista marcatorilor, Sadoveac, Năstăsie – câte 4, Neamțu, Șomlea, Baican – câte 3, Cîmpan, C. Dedu – câte 2, Fenici, A. Dedu – câte un gol. De la vasluieni, s-a remarcat Acatrinei, cu 7 reușite.
Tot în etapa a 2-a, CSM Reșița joacă în această seară, de la ora 19.45, în compania celor de la CSM București.
Etapa a 3-a e programată mâine, tot în reședința județului Covasna. De la ora 14.00, Reșița înfruntă Dobrogea Sud Constanța, iar de la ora 15.40, Poli dă piept cu HC Buzău, echipa pregătită de fostul tehnician al timișorenilor, Pero Milosevic.