Casa Austria poate prelua în curând pacienți COVID-19
Casa Austria, clinică a Spitalului Județean Timișoara, va prelua bolnavi de COVID-19 în perioada imediat următoare. Anunțul a fost făcut în această dimineață, la Radio Timișoara, de șeful secției ATI, Dorel Săndesc.
Articol de Radio Timișoara, 23 octombrie 2020, 09:20
Vicepreședintele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă a subliniat că fiecare spital din țară ar trebuie să amenajeze spații pentru tratarea pacienților confirmați, cu paturi ATI sau nu, întrucât măsura scade rata de infectare a personalului medical și crește capacitatea de răspuns.
Șeful secției ATI de la Spitalul Județean, Dorel Săndesc a mai precizat că la Timișoara, toate spitalele au identificat încă de la începutul pandemiei spații care pot prelua pacienți cu COVID -19.
Dorel Săndesc a mai precizat că aprobarea pentru transformarea Casei Austria în secție COVID a fost emisă astfel că în curând va prelua pacienți.