Simona Halep a scăpat de coronavirus!
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a anunţat, astăzi, pe reţelele de socializare că s-a vindecat de Covid-19.
Articol de Gabriel Toth, 9 noiembrie 2020, 13:31
„Sută la sută recuperată”, a scris Halep pe Twitter. Ea a anunţat, la 31 octombrie, că a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. De atunci, a intrat în autoizolare, prezentând și simptome ușoare, specifice virusului.
Simona Halep a decis după Roland Garros, unde a fost eliminată în optimi, să nu mai evolueze la niciun turneu în acest an.