România, învinsă de Danemarca. Timișoreanca Părău, principala marcatoare a „acvilelor”
Naţionala de baschet feminin a României a fost învinsă, la turneul de la Riga, de reprezentativa Danemarcei, scor 91-74 (37-44), în cea de-a patra partidă din grupa D preliminară a EuroBasket 2021.
Articol de Gabriel Toth, 15 noiembrie 2020, 19:37
Principalele marcatoare ale partidei au fost timişoreanca Anne-Marie Godri-Părău, cu 19 puncte şi Gabriela Mărginean, cu 17, pentru tricolore, respectiv Jespersen 34, pentru Danemarca.
În primul meci al turneului de la Riga, tricolorele au cedat cu Italia, scor 68-90. Ultimele două etape din grupă vor avea loc între 31 ianuarie-8 februarie 2021.
La turneul final de anul viitor se vor califica învingătoarele din cele nouă grupe de calificare, precum şi cele mai bune cinci echipe de pe locul 2, cu cea mai bună linie de clasament.