Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Povestea elevei de la Colegiul “Carmen Sylva” care a adus la Timișoara premiul I al Concursului Național de Lectură “Mircea Nedelciu”

Povestea elevei de la Colegiul “Carmen Sylva” care a adus la Timișoara premiul I al Concursului Național de Lectură “Mircea Nedelciu”

Articol de Radio Timișoara, 25 noiembrie 2020, 17:00

Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara, Alexandra Daniela Botoș iubește lectura. Atunci când citește, simte că toate problemele din lumea reală dispar, iar ea însăși devine un personaj.

De-a lungul timpului a învățat că nu trebuie să amâne niciun minut să-și exprime creativitatea. A avut parte de experiențe care au ajutat-o să se descopere. A participat la olimpiadele de română încă din clasele primare, care au avut un mare efect asupra ei. Pe lângă concursurile școlare au fost și cele în care pasiunea ei pentru dansul popular și-au pus amprenta. La Festivalul – concurs ”Lada cu zestre”, la secțiunea ”Recitatori dialectali, teatru popular și dans popular”, ansamblul din care face parte, ”Iorgovanu Comloșan”, a obținut nenumărate premii, printre care, Marele premiu. În cartea ”Timișoara povestește…” se regăsesc câteva dintre creațiile sale. Datorită acestora a realizat că scrisul a devenit o pasiune pentru ea. Pe lângă acest lucru, prin fiecare jurnal a descoperit alte lumi. O altă experiență pe care o consideră importantă pentru dezvoltarea fiecărui om este voluntariatul. A fost voluntar pentru prima dată la Festivalul ”Copil în Europa”, a reușit să înțeleagă mai bine semnificația acestui cuvânt. Pentru a descoperi alte lumi, consideră că e necesar să ai curaj să încerci lucruri noi și să nu uiți că atunci când nu ai cuvinte de spus, ai cuvinte de scris.

La finala Concursului Național de Lectură ”Mircea Nedelciu”, din cadrul celei de-a 27 – a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurat exclusiv online, Alexandra Daniela Botoș, reprezentanta Studioului Teritorial Radio Timișoara, a câștigat Premiul I. Proiectele tradiționale Gaudeamus Radio România s-au derulat la această ediție într-o formulă specială, adaptată momentului, care a permis menținerea conceptului și a obiectivelor originale.

Concursul Național de Lectură ”Mircea Nedelciu” din acest an a constat în scrierea unui eseu tematic despre importanța educației în lumea de azi. Au participat concurente din: București, Timișoara, Craiova, Constanța și Târgu Mureș, eleve în clasa a XI – a. Premierea a avut loc pe 20 noiembrie, cu prilejul dezbaterii ”Lectura pe suport digital și învățământul online”, transmisă în direct pe pagina Târgului Gaudeamus Radio România.

”Aproape tot ce există pe cerul nopții oferă lumină. Chiar dacă noi nu o vedem, lumina continuă să fie acolo ”, scrie Alexandra pe facebook-ul profesoarei ei de limba română dr.Elena Ligia Jebelean. Și mai scrie: ”Bătăile inimii mele deveneau din ce în ce mai puternice, mai rapide, atunci când premierea a început. Timpul s-a oprit în momentul în care mi-am auzit numele, iar ochii au început să-mi sclipească lacrimile, pe care încercasem să le ascund. Tema eseului a fost destul de vastă. Am vrut să fie ceva diferit, ceva care să ajungă la sufletul fiecărui om care va citi acele rânduri. Am încercat ca acest eseu să fie o poveste, deoarece m-am gândit că atunci când refuzăm ideea poveștii unice, când ne dăm seama că nu există o singură poveste despre un anume ceva, regăsim într-un fel paradisul. Am vrut să scot în evidență ideea prezentului etern. Eu, într-un fel, mi-am găsit paradisul datorită acestui eseu, datorită acestui concurs din care am învățat că uneori trebuie să ne uităm mai atent la ce se află în valiza noastră care este încărcată cu trăiri, cu amintiri, cu eșecuri, dar și cu victorii. Trebuie să ne lăsăm văzuți în totalitate, să arătăm cine suntem cu adevărat, să fim convinși că suntem deplini, că suntem îndeajuns.”

A consemnat Simona Stoița, Radio Timișoara.

 

Eseul conceput de Alexandra Daniela Botoș a fost distins cu marele premiu:

Doar educația face ca timpul să devină Azi

Pentru mine, basmul este specia literară cea mai convingătoare. Nicio argumentare nu întrece forța lui persuasivă. Din acest motiv am ales să includ această argumentare într-un basm. Dar și pentru că eu cred în finaluri fericite – iar finalitățile educației sunt mereu fericite.

Eroul acestui basm nu este Ziua de Azi, ci Ziua de Mâine. Undeva, la o margine a lumii, Ziua de Mâine refuza să se nască. Plângea din răsputeri în pântecele mamei sale și se încăpățâna să rămână acolo. Pentru a o convinge să vină pe lume, mama ei, Ziua de Azi, încerca toate posibilitățile. Îi promitea câte-n lună și-n stele – o împărăție necuprinsă, o familie fericită, o profesie plină de reușite, putere nemăsurată, cunoaștere absolută…

-Taci, draga mea, îi spuse la o vreme, ajunsă la capătul puterilor. Nu cred că mai am ce să-ți făgăduiesc… Mai bine domolește-ți plânsul și ascultă povestea vieții mele. Alta trebuie să fie viața ta, dar tot ar fi bine să alegi și ce e mai bun din a mea și să porți mai departe…

Ziua de Mâine își mai ostoi plânsul, iar Ziua de Azi se puse pe povestit…

-Noaptea în care am venit pe lume a fost la fel de întunecată ca aceasta… Mă jucam cu buclele nopții și acel joc m-a învățat să împletesc mai târziu cosițele luminii. Am prins puteri de la un ceas la altul, am învățat cum să fac binele, cum să desfac răul și, când a răsărit soarele, eram și eu pregătită să dau piept cu lumea. Așa credeam, cel puțin… Până atunci mă străduisem să învăț, să-mi găsesc rostul… Îmi descoperisem pasiuni, mă perfecționam ca să pot fi de folos celorlalți. Chiar dacă uneori eram amețită de atâta învățare, eram sătulă de atâta efort…

Ziua de Mâine, liniștită de vorbele mamei, se potolise. Așadar, Ziua de azi continuă:

-Erau vremurile în care, adolescentă și eu, îl descoperisem pe Eminescu… „Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii/ Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii”… Așa e tinerețea, crezi că pe toate le știi și le înțelegi… Crezi că învățarea este inutilă și-ți dorești să poți acționa, să-ți pui planurile în aplicare… Apoi înțelegi că, fără învățătură și fără bună creștere, nimic folositor nu se naște… Trăiești împreună cu ceilalți, te șlefuiești prin ei, contribui și tu la evoluția lor.

Afli cine a fost Walt Whitman nu dintr-o carte, ci dintr-un film, Cercul poeților dispăruți. Descoperi acolo că adevărata răsplată a faptelor tale vine din prețuirea celor care te înțeleg. Afli despre Kant nu de la fizică, ci din Scrisoarea I a lui Eminescu. Descoperi că asemeni acelui colb al școlii e tot ce e doar materie – grăunțe nesemnificative, pulverizate fără țel, rotindu-se fără repere în cosmos. Tu ești timpul care va da materiei un rost. Înțelegi că limbile și culturile nu mor niciodată, ci dau lăstari noi în noi limbi, în noi culturi. Ce ar fi cultura europeană fără greacă și latină? Descoperi Jurnalul Annei Frank și înțelegi că libertatea e interioară, iar apoi verifici asta citind Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt. Citești romanele istorice ale lui Mika Waltari – Egipteanul, Etruscul, Romanul – și descoperi lumi despre care nu credeai că ți-ar putea ajunge aproape… Asculți Bach și simți că totul în Univers e simultaneitate, privești Picasso și descoperi că e mereu ceva ascuns în spatele formelor. Noi, cele care suntem timp care curge, putem cuprinde atât de multe, copila mea…

În mine mai răsună încă ecouri din kalogagathia, idealul educativ al Antichității grecești se adună. În mine este și uomo universale al Renașterii, și omul clasic, echilibrat, al Clasicismului francez, și omul luminat al secolului al XVIII-lea. Nu doar omul pragmatic e cel al timpului meu, ci și visătorul romantic, și revoltatul modern. Pentru că azi înseamnă mereu, azi înseamnă dintotdeauna, azi înseamnă, înainte de toate, și mâine. Simțeam eu asta, dar tot de la Eminescu am primit confirmarea că prezentul e singurul timp, prezentul e Timpul: „Cu mâine zilele-ți adaogi,/ Cu ieri viața ta o scazi,/ Dar ai, cu toate astea,-n față/ De-a pururi, ziua cea de azi.”

Dar tot în mine răsună războaiele, cu morțile lor inutile. Revoluțiile, cu nenumăratele victime.Cruzimea, invidia, răutatea, trădarea nu m-au ocolit. Am încercat să repar răul, dar prea țâșnește din toate părțile. De aceea trebuie să te naști, să îndrepți tu ce n-am putut îndrepta eu. Viața toată e o școală, fiica mea. Poate tu vei reuși să descoperi mai multe și să le folosești mai înțelept decât mine. Ține minte, nimic nu e mai important decât a învăța să înveți.

Pe măsură ce m-am maturizat, am înțeles că, înainte de orice, am datoria de a mă cunoaște pe mine însămi. Doar că asta nu poți face decât comparându-te cu cei din jur. A te cunoaște pe tine însăți înseamnă a cunoaște lumea și locul pe care-l ai în ea. Am priceput treptat că sunt împletită din zece nevoi. Între ele, însă, trei strălucesc în mine mai puternic – nevoia de greșeală și eșec, nevoia de întrebare și mirare, nevoia de a da un sens vieții. Prin greșeală și eșec înveți cu adevărat.Orice greșeală e o lecție.Orice nereușită e în favoarea ta, atâta vreme cât mai poți porni în căutare de soluții. A privi mirat viața, a te întreba în legătură cu tot ce descoperi – acesta este secretul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte. De asta timpul e veșnic tânăr, pentru că naște mirare, naște întrebări în mințile și sufletele oamenilor. Cât despre sensul vieții… Roata vieții mele e plină, nici o osie nu i se mai poate adăuga. De aceea tu trebuie să te naști. Acest ultim sens al vieții mele, a te aduce pe lume pe tine, e un mare dar, draga mea.

Dacă tu nu vii, oamenii nu vor mai putea învăța nimic. Nu vor mai duce la capăt planurile începute, nu se vor bucura de un nou răsărit. Nu-și vor crește și educa copiii, nu le vor putea dărui lumea.Da, e o lume complicată. Dar este tot ce avem. Și, poate, cu răbdare și înțelepciune, tu, iubita mea Zi de Mâine, vei putea aduce mai multă lumină în lume decât mine. Tu aduci șansa la o nouă educație… Filmele și cărțile tale vor fi altele, dar ele îi vor învăța pe oameni aceleași valori – să lupte pentru a deveni mai buni, pentru a-și construi prin propriile eforturi o identitate, să fie oameni de omenie. Vei reuși să naști în ei nevoia de a fi generoși, nevoia de a dărui, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții. Copiii care vor crește astfel vor alege pacea, nu războiul…  Educația e povestea care dă coerență lumii, educația ne unește. Prin tine roata vieții va continua să adauge noi drumuri. Poate drumuri mai senine și mai line…

Frântă, mama își conteni vorbele. Când copila se născu, mama zâmbi, auzindu-i primul scâncet, și-i șopti cu drag numele:

– Zi de Azi…

Cum?Mă contraziceți?

Spuneți că eroina poveștii e, totuși, Ziua de Azi?

Considerați că am scris nu un basm, ci un eseu argumentativ?

Atunci vă invit să citiți încă o dată…

Aproape 6.000 de spectatori, la concertul susţinut de Andrea Bocelli la Oradea
Cultură luni, 18 noiembrie 2024, 10:02

Aproape 6.000 de spectatori, la concertul susţinut de Andrea Bocelli la Oradea

Aproape 6.000 de spectatori au aplaudat îndelung concertul susţinut, duminică seara, în Arena Oradea, de celebrul tenor Andrea Bocelli şi...

Aproape 6.000 de spectatori, la concertul susţinut de Andrea Bocelli la Oradea
Codex Aureus, expus pentru prima dată în ultimul sfert de secol
Cultură duminică, 17 noiembrie 2024, 15:03

Codex Aureus, expus pentru prima dată în ultimul sfert de secol

Codex Aureus a fost expus, pentru prima dată în ultimul sfert de secol, în cadrul unui eveniment festiv al Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia....

Codex Aureus, expus pentru prima dată în ultimul sfert de secol
Expoziția-eveniment “Luminile lui Caravaggio” s-a deschis pentru public la Timișoara
Cultură sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 16:45

Expoziția-eveniment “Luminile lui Caravaggio” s-a deschis pentru public la Timișoara

Muzeul Naţional de Artă Timişoara a vernisat expoziţia “Luminile lui Caravaggio” Tabloul “Băiat mușcat de șopârlă”, din 1597,...

Expoziția-eveniment “Luminile lui Caravaggio” s-a deschis pentru public la Timișoara
Soundtrack special pentru expoziția “Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara
Cultură sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 08:01

Soundtrack special pentru expoziția “Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara

Expoziția „Luminile lui Caravaggio” își deschide porțile astăzi, la Muzeul Național de Artă din Timișoara. Expoziția este o...

Soundtrack special pentru expoziția “Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara
Cultură miercuri, 13 noiembrie 2024, 18:53

John Malkovich, revine pe scena Naționalului din Timișoara: Nu aș renunța la teatru

Actorul american John Malkovich se află la Timișoara pentru a pregăti cele trei reprezentații de pe scena Teatrului Național. John Malkovich...

John Malkovich, revine pe scena Naționalului din Timișoara: Nu aș renunța la teatru
Cultură miercuri, 13 noiembrie 2024, 11:55

Zilele Icoanei, la sfârşitul săptămânii, la Deva şi la Mănăstirea Crişan

O nouă ediţie a Zilelor Icoanei, o manifestare care îşi propune să promoveze arta şi cultura bizantină, va avea loc în perioada 16-17...

Zilele Icoanei, la sfârşitul săptămânii, la Deva şi la Mănăstirea Crişan
Cultură luni, 11 noiembrie 2024, 11:50

“Armata de teracotă” a primului împărat chinez, expusă la Complexul Muzeal Arad

Replici fidele ale unor statui descoperite în secolul trecut, care formează „Armata de teracotă” a primului împărat chinez, vor putea fi...

“Armata de teracotă” a primului împărat chinez, expusă la Complexul Muzeal Arad
Cultură duminică, 10 noiembrie 2024, 14:19

Ultimele pregătiri pentru expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara

Muzeul Național de Artă din Timișoara face ultimele pregătiri pentru deschiderea expoziţiei „Luminile lui Caravaggio”. Lucările au...

Ultimele pregătiri pentru expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara