Morgă mobilă pentru decedaţii COVID, amplasată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara
O morgă mobilă cu capacitatea de 52 de locuri, destinată decedaţilor COVID de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timişoara, va deveni funcţională începând de luni.
Articol de Radio Timișoara, 13 decembrie 2020, 13:14
Directorul medical al spitalului, dr. Diana Manolescu, spune că s-a apelat la această soluţie pentru morga proprie a instituţiei are doar cinci locuri. Autospeciala frigorifică va putea fi folosită, la nevoie, şi pentru decedaţii COVID ai altor spitale.
“Morga mobilă la care am apelat în urmă cu o lună a fost o situaţie de conjunctură, aceea va rămâne mai departe pe stadionul CFR din Timişoara. Cea pe care am primit-o noi acum, în urma solicitării la DSU, va fi instalată în curtea spitalului nostru”, a precizat dr. Diana Manolescu.
De mâine, pacienţii decedaţi în Spitalul de Boli Infecţioase, în urma infecţiei cu SARS-CoV-2, vor fi depuşi în această autospecială pentru păstrare temporară şi transport în regim frigorific. Accesul în zona în care a fost amplasată morga mobilă a fost restricţionat.
“Potrivit normelor în vigoare, a trebuit să organizam fluxuri separate pentru pacienţii non-COVID decedaţi şi pentru cei care au murit din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2. Practic, din cauza reorganizării mai avem doar patru locuri. Luna trecută, din cauza numărul ridicat de pacienţi COVID-19 decedaţi, am fost nevoiţi să apelăm la o soluţie temporară. Acum, am reuşit să transferăm la Timişoara unitatea mobilă ce aparţine DSU. Camionul frigo este destinat exclusiv depozitării în condiţii civilizate a pacienţilor care au pierdut lupta cu noul coronavirus, până când vor fi încredinţaţi familiilor, conform procedurilor”, arată Diana Manolescu.