Velici schimbă echipa; trece în județul Arad!
Liderul seriei a opta a ligii a treia, Crișul Chișineu Criș, a anunțat primul transfer pentru noul an; este vorba de atacantul Gelu Velici.
Articol de Viorel Jurcut, 31 decembrie 2020, 10:51
Timișoreanul a semnat cu gruparea arădeană după despărțirea de colega de serie, CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Conform site-ului sportarad.ro, Crișul mai țintește aducerea a doi jucători, în linia defensivă și cea mediană și se va reuni pe 18 ianuarie. Arădenii și-au fixat 9 teste de verificare în noul an, printre adversare numărându-se și Ripensia Timișoara.