AUDIO / 8 la sută dintre români cred că doar în afara Europei și NATO se află AUR
Articol de Dana Florea, 6 ianuarie 2021, 10:29 / actualizat: 7 ianuarie 2021, 9:43
Așa cum știți, alegerile parlamentare din acest an s-au lăsat cu surprize cât casa, cum se spune în limbajul colocvial. Mie mi se pare că surprizele au fost cât Casa Poporului, fiindcă această clădire e cea mai mare din România și, culmea, acolo își au sediul Senatul și Camera Deputaților.
Care au fost surprizele atât de mari în opinia comentatorilor? Prima surpriză este procentul de peste 8 la sută obținut de AUR, Alianța pentru Unitatea Românilor. A doua surpriză este plasarea sub pragul electoral a partidului Pro România, iar unii dintre comentatori au calificat ca fiind o mare surpriză și procentul anemic al PNL-ului. În opinia mea, cea mai mare surpriză este faptul că AUR a obținut 8 procente fără să promită nici majorarea salariilor, nici majorarea pensiilor, nici autostrăzi, nici locuri de muncă. Nuuu, promisiunea AUR este una buimăcitor de simplă: să ne scoată din Uniunea Europeană și din NATO! Da, fiindcă valorile strict românești, străbune, cu privire la religie, la familie, la moravuri nu se potrivesc cu cele ale Uniunii Europene. Ca atare, îmi și imaginez, peste ani, cum România devalizată de marii noștri patrioți în ultimii 30 de ani nu va mai beneficia nici de fonduri europene, nici de umbrela NATO. Cui îi servește o asemenea Românie? Rusiei, în primul rând. Dar au vrut oare votanții AUR să ne expună unei asemenea tragedii? Mă îndoiesc. Dar au făcut-o, așa cum fac, fără să vrea, cei denumiți în politologie „idioții utili”. Mâine, explic ce înseamnă această expresie ce pare doar jignitoare.
(rubricã difuzatã în 15 decembrie 2020)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.