Trenul dintre Arad și Brad va fi repus în circulație
Trenul care circulă pe ruta Arad-Ineu-Gurahonț-Brad va fi repus în circulație. Un tren de probă către Brad a plecat, astăzi, din Gara Mare din centrul municipiului Arad, iar la eveniment a fost prezent chiar directorul CFR Călători, Dan Costescu.
Articol de Radio Timișoara, 8 ianuarie 2021, 19:25 / actualizat: 8 ianuarie 2021, 21:26
Trenul a testat traseul pentru repunerea în funcțiune a legăturii feroviare dintre Ineu și Brad, pe un traseu proiectat și executat, cu mai bine de o sută de ani în urmă, de Căile Ferate Arad – Cenad.
Primarul comunei Gurahonț, Ana Lenuța Moțica, explică ce înseamnă repunerea în funcțiune a trenului Arad – Brad pentru locuitorii din Țara Zarandului:
În situația în care se va constata că există toate condițiile tehnice necesare circulației în bune condiții a acestui tren, garnitura va fi pusă în circulație, cel mai probabil de săptămâna viitoare.