Castelul Huniade din Timișoara va mai rămâne închis pentru public
Castelul Huniade nu va fi deschis publicului în 2023, anul în care Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii. Închis de aproape 15 ani pentru restaurare și consolidare, monumentul istoric este în etapa de avizare a unor lucrări de intervenție.
Articol de Radio Timișoara, 23 ianuarie 2021, 08:01
Proiectul comandat pe banii Institutului Național al Patrimoniului, prin Programul Național de Restaurare, a fost respins. Specialiștii INP au considerat propunerea proiectantului „invazivă, cu efecte distructive asupra monumentului”, așa că procedura se reia și o altă soluție propusă de același proiectant ar putea fi gata în primăvară, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.
După ce va fi obținut acest aviz, Consiliul Județean Timiș trebuie să caute finanțare pentru reabilitarea propriu-zisă. Administrația județului are în vedere două variante.
Castelul Huniade a fost construit între anii 1308-1315 și este cea mai veche clădire din Timișoara și de 74 de ani adăpostește Muzeul Banatului.