Noi lucrări de reabilitare la Castelul Corvinilor din Hunedoara
Articol de Radio Timișoara, 3 februarie 2021, 20:14
Acoperişul Galeriei Suspendate de la Castelul Corvinilor din Hunedoara a intrat în reabilitare, iar lucrările vor dura aproximativ două săptămâni.
Galeria face legătura între Palatul Administrativ şi Turnul Neboisa, lucrările vizând structura de rezistenţă a acoperişului şi schimbarea învelitorii, în totalitate.
În ultimii ani, Galeria Suspendată a servit atât ca zonă de belvedere pentru turişti, cât şi ca spaţiu de expoziţie, aici fiind montate panouri luminoase cu diferite imagini ale castelului realizate de artişti fotografi.
Castelul Corvinilor trece acum printr-un proces de conservare şi restaurare derulat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană nerambursabilă în valoare de peste 5 milioane de euro.