CSM Oradea pregătește în Serbia primele jocuri oficiale
Poloiștii de la CSM Oradea se deplasează astăzi în Serbia, pentru un scurt stagiu de pregătire, în vederea primelor jocuri oficiale, programate la finele săptămânii viitoare. În perioada 12-14 martie, la București, se va desfășura turneul de Cupa României, iar primul adversar al bihorenilor e Poli Cluj.
Articol de Gabriel Toth, 2 martie 2021, 09:30
Sub comanda lui Dorin Costrăș se pregătesc din nou și cei patru sportivi convocați la naționala României, pentru turneul preolimpic de la Rotterdam (Alexandru Vătrai, Bogdan Remeș, Vlad Georgescu și Ferenc Czenk).
În ultimele două luni, CSM Oradea s-a antrenat pe plan local, în bazinul Crișul și la sala de forță. Pe parcursul lunii ianuarie, echipa a participat și la un stagiu centralizat la Bratca.