Deveanca Florentina Iușco, în finala europeană la săritura în lungime, cu „season best”
Deveanca Florentina Marincu-Iușco s-a calificat în finala probei de săritură în lungime, la Campionatele Europene de Atletism Indoor, de la Torun, Polonia.
Articol de Gabriel Toth, 5 martie 2021, 15:12
Atleta legitimată la LPS Cetate Deva a avut doar un singur salt valid, 6,57 metri, performanța sezonului pentru ea, cu care a ocupat poziția a șaptea în calificări.
Cealaltă româncă aflată la start, Alina Rotaru, a terminat pe locul 10 sesiunea de astăzi, cu 6,53 metri, și a ratat accederea în ultimul act, acolo unde anul trecut, terminase a cincea la Europene.
Finala probei de săritură în lungime va avea loc mâine seară, în jurul orei 20.30.
Florentina Marincu Iușco participă și la proba de triplusalt, ale cărei calificări sunt programate tot mâine, dar în jurul prânzului.