Se cunosc cele șase calificate la Tokyo: Croaţia, vicecampioana Europei, a ratat prezenţa
La Montpellier, Franţa era sub presiune după un EURO 2020 ratat (eliminare din primul tur), dar relansată după clasarea pe locul al patrulea la Mondialul din acest an. În urma victoriei la patru goluri în faţa Croaţiei (30-26), francezii şi-au putut permite să piardă ultimul lor meci, contra Portugaliei, fără ca acest eşec să aibă o consecinţă pentru ei în clasament. Golul victoriei Portugaliei (scor 29-28), reuşit de Rui Silva cu zece secunde înaintea finalului a avut dublă semnificaţie, calificând echipa lusitană, îndoliată de recentul deces al portarului Alfredo Quintana, dar şi eliminarea Croației. Lusitanii se califică în premieră la JO, în vreme ce francezii sunt la a opta participare consecutivă.
Pe teren propriu, la Berlin, Germania a remizat cu Suedia, vicecampioana mondială (25-25), după care a câştigat clar în faţa Sloveniei (36-27), iar aseară a obţinut un nou succes, 34-26 cu Algeria. Pentru al doilea bilet distribuit la Berlin s-au luptat Suedia şi Slovenia, scandinavii câştigând duelul direct cu 32-25.
La Podgorica, Norvegia şi-a respectat statutul de mare favorită, câştigând toate cele trei confruntări cu echipe din afara continentului, Brazilia, Coreea de Sud şi Chile. Norvegia este la doar a doua calificare olimpică, după cea din 1972, de la Munchen. Un alt bilet a fost obţinut de Brazilia, în urma victoriilor cu Coreea de Sud (30-24) şi Chile (26-24).
Articol de Adrian Schindarli, 15 martie 2021, 12:47