Prefectul de Timiș solicită DSP să emită recomandări pentru localitățile care ies din carantină
Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda ies din carantină, de la miezul nopții. Deși Institutul Național de Sănătate Publică a avizat prelungirea măsurii pentru primele 3 localități, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a respins propunerea.
Articol de Radio Timișoara, 21 martie 2021, 13:24
Prefectul Zoltan Nemeth spune că a votat pentru prelungirea carantinării, pentru că datele față de acum două săptămâni nu s-au schimbat.
“Personal am votat pentru prelungirea măsurii de carantinare a celor trei localități pe o perioadă de 7 zile, având în vedere incidența și propunerea efectuată de Direcția de Sănătate Publică, dar și având în vedere situația faptică din spitale, deoarece considerentele instituirii carantinării de acum două săptămâni nu s-au schimbat, în opinia mea. În ceea ce privește celelalte două localități, Moșnița Nouă și Ghiroda, DSP nu a înaintat propunere de prelungire a carantinei considerând că nu se îndeplinește punctajul necesar”, spune Zoltan Nemeth.
Prefectul spune că de astăzi va avea noi discuții cu DSP, pentru a vedea când vor fi făcute noi analize la nivelul localităților cu rată mare de infectare.
„Urmează să port discuții cu Direcția de Sănătate Publică. Am solicitat DSP să emită recomandări Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din cele 5 localități pentru adoptarea de măsuri pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2”, mai spune Zoltan Nemeth.
După două săptămâni de carantină, rata de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut în Timișoara, de la 7,30 la 8,19 la mia de locuitori.