E oficial! Sâmbătă începe Liga a IV-a Arad
După două amânări, Liga a IV-a a județului Arad va demara la a treia încercare. „Turneul de desemnare a campioanei județene” reunește 9 echipe și își va consuma prima etapă sâmbătă, 3 aprilie.
Articol de Gabriel Toth, 1 aprilie 2021, 08:32
Președintele AJF Arad, Răzvan Cadar, a avut în aceste zile o întâlnire cu șeful DSP Arad, Horea Timiș, pentru a stabili modul în care se vor testa fotbaliștii, precum și procedura în cazul apariției unor cazuri de coronavirus.
„Fiindcă majoritatea formațiilor se vor testa la spitalele din Arad, Ineu și Sebiș, DSP-ul va primi automat rezultatele, iar dacă sunt probleme vor face automat anchetele epidemiologice care se impun. Doar Victoria Felnac se va testa la o clinică privată, în timp ce formațiile din Păuliș și Zăbrani, plus UTA II vor face testele la Spitalul Clinic Județean Arad, ACB Ineu, la Ineu, iar angajații spitalului din Sebiș vor recolta probele celor de la Șimand, Sântana, Curtici și Socodor. Mâine (n.n. astăzi) e zi plină de testare, sperăm să nu avem probleme și să ne întoarcem în sfârșit pe teren după atâtea luni de pauză”, a declarat Cadar, pentru sportarad.ro.
Prima etapă se va disputa în totalitate sâmbătă, după următorul program:
Victoria Zăbrani – Frontiera Curtici (ora 11.00), Victoria Felnac – CS Ineu, Păulișana Păuliș – Unirea Sântana și Șoimii Șiman – UTA II (toate la ora 15.00). CS Socodor va sta.