Linii ecologice de troleibuz în Hunedoara
Autorităţile din judeţul Hunedoara au în plan să construiască două linii magistrale de troleibuz prin accesarea de fonduri europene nerambursabile.
Articol de Radio Timișoara, 22 octombrie 2014, 11:22 / actualizat: 22 octombrie 2014, 21:15
Acestea vor fi complet ecologice şi se vor realiza între oraşele Deva şi Hunedoara şi între cele şase oraşe din Valea Jiului, spune preşedintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Moloţ.
Proiectele sunt în curs de elaborare şi vor fi depuse spre finanţare imediat ce se vor deschide sesiunile pe domeniul transporturi.
Mircea Moloţ apreciază că proiectele au mari şanse să primească finanţare deorece Uniunea Europeană are prevăzute fonduri pentru transportul ecologic de persoane, în actualul exerciţiu financiar.
Sursa foto: replicahd.ro