Au început primele teste pentru noul tramvai al Timișoarei
Noile tramvaie care vor circula în Timișoara vor fi testate în laboratoare din Germania, Cehia, Spania și Turcia. Ultimele teste ale noilor garnituri vor avea loc la Timișoara, anunță primăria.
Articol de Radio Timișoara, 14 aprilie 2021, 17:29
Municipalitatea cumpără 21 de tramvaie noi de la compania turcă Bozankaya Otomotiv, iar pentru a fi acceptat la recepție, primul tramvai livrat trebuie să fie omologat în țară.
Primăria anunță că furnizorul a parcurs primele etape necesare obținerii omologării pentru primul tramvai, de la Autoritatea Feroviară Română. Testările pentru noul tramvai al Timișoarei au început în aceste zile.
Se vor face 57 de teste și încercări, din care 23 se vor realiza în laboratoare agreate din Uniunea Europeană, laboratoare specializate din Germania, Cehia și Spania, după care vor urma testele în Timișoara în luna iulie, iar celelalte se vor face în fabrica din Ankara.
Noile tramvai vor avea o lungime de 29,95 metri și o lățile de 2,4 metru urmând să aibă o capacitate de 200 de călători. Tramvaiele au o autonomie de 63 de kilometri. Prețul unitar, după licitație, este de 9.736.875,00 lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.