Vremea în Banat și Crișana
Astăzi, vremea se va menține rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în cursul nopții. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima parte a zilei. În zonele de munte trecător vor mai fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare, iar în rest doar izolat vor mai fi posibile ploi slabe, de scurtă durată.
Articol de Radio Timișoara, 16 aprilie 2021, 08:19
Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare. În cursul nopții izolat vor fi condiții de ceață, iar pe arii restrânse, mai ales în zonele depresionare, se va produce brumă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 12 grade, iar cele minime între -4 și 2 grade.
Mâine, vremea se va încălzi ușor. Cerul se va înnora treptat. Spre seară și în cursul nopții local, începând din sudul Banatului, va ploua. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 15 grade, iar cele minime între 2 și 6 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.