Cîrstea, finală la Istanbul; Halep, final de drum la Stuttgart
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în finala turneului WTA de la Istanbul, după ce a întrecut-o pe ucraineanca Marta Kostiuk cu 6-4, 6-4.
Articol de Viorel Jurcut, 24 aprilie 2021, 21:26
Cîrstea (31 ani, 67 WTA) s-a impus după o oră şi 24 de minute, informează Agerpres. Românca a început în forţă semifinala şi a condus cu 4-0, dar Kostiuk (18 ani, 85 WTA) a revenit şi a reuşit trei ghemuri la rând. Cîrstea a găsit, totuşi, resurse să îşi adjudece setul cu 6-4. În actul secund, Kostiuk a condus cu 2-0 şi 3-1, apoi Cîrstea a reuşit patru ghemuri la rând (5-3), fiecare şi-a făcut serviciul, românca impunându-se cu 6-4.
Pentru Cîrstea e prima finală după circa doi ani, precedenta fiind pierdută la Taşkent, în 2019. Cîrstea are un singur titlu WTA la simplu în carieră, în 2008 la Taşkent. În finală, Cîrstea o va întâlni pe belgianca Elise Mertens, principala favorită, care a întrecut-o în cealaltă semifinală pe rusoaica Veronika Kudermetova cu 6-1, 6-4.
În schimb, Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a fost învinsă, sâmbătă seara, de belarusa Arina Sabalenka, cu 6-3, 6-2. A fost a treia semifinală a Simonei la Stuttgart după cele din 2015 şi 2017. Sabalenka (22 ani), numărul 7 mondial, a fost azi o combinaţie letală de forţă şi viteză, căreia Simona Halep nu a reuşit să îi facă faţă. Românca nu a mai avut nici evoluţiile bune de până acum la serviciu, astfel că a fost depăşită de o adversară agresivă în toate momentele jocului.