AUDIO / Refacerea moralului, principalul obiectiv al lui Laszlo Balint
UTA primește sâmbătă vizita Chindiei Târgoviște, într-un meci în care Laszlo Balint speră să vadă o altă atitudine din partea elevilor săi. Alb-roșii vin după două înfrângeri consecutive, cea mai recentă marți, în Trivale, unde au încasat patru goluri.
Articol de Gabriel Toth, 29 aprilie 2021, 15:50
Principalul obiectiv al lui Laszlo Balint e refacerea moralului elevilor săi, după prestațiile dezamăgitoare din ultimele două runde:
În fața Chindiei, UTA a obținut primul succes pe noul „Francisc Neuman” (1-0 în octombrie), iar în retur a scos un punct pe terenul dâmbovițenilor. Cele patru puncte obținute în confruntările directe din sezonul regular nu vor conta în ecuația partidei de sâmbătă, spune Laszlo Balint. Asta în condițiile în care Chindia e într-o formă excelentă, obținând 10 puncte în ultimele patru etape, fără să primească vreun gol:
UTA e îndreptățită în continuare să spere la un loc fruntaș în play-out. În același timp, clasamentul s-a strâns foarte mult și spre partea inferioară, iar fundașul Andrei Peteleu admite că unul dintre obiective rămâne evitarea retrogradării:
Partida UTA – Chindia Târgoviște, din etapa a 5-a a play-out-ului Ligii I, va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul „Francisc Neuman”. Aspecte în direct vor fi pe frecvențele Radio Timișoara.