Peste 300 de polițiști hunedoreni sunt la datorie de Paști
Peste 300 de polițiști hunedoreni vor fi la datorie, pentru ca Paştele să fie sărbătorit în condiții de siguranță și pentru a se asigura că prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 sunt respectate.
Articol de Radio Timișoara, 1 mai 2021, 10:00 / actualizat: 1 mai 2021, 14:40
Oamenii legii vor acţiona zilnic, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții jandarmeriei și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră.
Autorităţile amintesc şi că în interiorul localităților, nu putem circula în grupuri mai mari de 6 persoane, dacă nu sunt din aceeaşi familie. În plus, cu excepţia nopţii de Înviere, trebuie să ne întoarcem acasă cel târziu la ora 22.00.